Copii trimiși de acasă
DESCOPERĂ NATURA PRIMITOARE
“Școala Trimitoare” este o organizație non-guvernamentală, care își propune să contribuie activ la schimbarea cadrului educațional al României.
Obiectivele noastre sunt simple, dar complexe:
Vrem sa creăm un univers comun pentru toții copiii
Oferim educație nonformală si informală
Ieșim în natură pentru o mai bună înțelegere a celor ce ne înconjoară
Dezvoltăm experiențe personale de care cei mici se vor bucura mai târziu
Ce oferim? Educație alternativă
Petreceri tematice și educaționale
Educație alternativă
Tururi educative
Zone recreative pentru festivaluri sau târguri în aer liber
Ateliere pentru copii
Excursii de o zi
Cursuri de parenting
Ateliere creative pentru personalul didactic din învățământul convențional
Echipa Noastră
Paul Dărășteanu Trimitor Șef
Dârz luptător împotriva rutinei, mi-am găsit împlinirea în lucrul cu copiii. De peste 10 ani în domeniul educației, am ajuns să depășesc limitele învățării formale, pentru a aduce în actul educativ mai multe din valorile în care cred: iubirea pentru natură și pentru diversitatea umană.
Letitia Ioana Marketing Guru
Om de marketing cu peste 10 ani experiență și rezultate contorizabile în proiecte de marketing din domeniile farma, FMCG, IT&constructii.Iubitoare de natură și de proiecte sociale.
Anca Trifu Harnic Writer
Veselă, pozitivă, ambițioasă, cred că descoperirea pasiunii înseamnă să dai sens existenței tale. Sunt profesor de 14 ani, iubesc ceea ce fac, iar copiii s-au aflat dintotdeauna în centrul activității mele profesionale. Profilul meu ca dascăl este de tip constructivist și implică multă răbdare, consecvență, încredere și respect, valori după care mă ghidez și pe care încerc sa le transmit copiilor. Trăiesc pentru alții, iubesc educația și asta e tot ce mă face fericită!
Alexandra Badiu
Implicată în ultimii 7 ani în diverse inițiative de caritate și fundraising, cred în gesturile mici, care înseamnă mult, în puterea lui “împreună” și a exemplului pozitiv dat de fiecare dintre noi.
Sunt omul care refuză să creadă în “nu se poate” și care face totul pentru a transforma ideile în realitate.
Iubesc copiii și neprețuita satisfacție de a-i vedea zâmbind.
Felicia Ionescu
Proaspătă mamă, jonglez cu dragălășenia, frumusețea, dar și greutățile ce apar atunci când crești, educi, iubești un copil. Sper că-l voi calauzi frumos pe fiul meu, așa cum îndrăznesc să cred că desenele mele, animațiile și acțiunile mele, îi vor ajuta și pe alți copii să descopere o lume mai bună.
Tudor Eșan
Considerând că educația trebuie să fie îmbunătățită și pasionat de programare, am decis să mă alătur acestui proiect în care contribui cu dezvoltarea site-ului. Activitățile alături de copii mereu mi-au adus un zâmbet pe buze, văzând entuziasmul lor nesfârșit.