Crescând într-un oraș mare, fără rude la țară, pot spune că mi-au lipsit până târziu informații despre cum se transformă natura (în mod real, nu pe planșe la grădiniță) și de unde provine mâncarea de pe masă sau cum a ajuns aceasta la mine; cu atât mai puțin am putut observa sau imita o muncă fizică, ce îți aduce satisfacția unei realizări vizibile imediat. Un copil la oraș, de multe ori, nu cunoaște decât conceptul de ”serviciu”, ca un loc unde pleacă zilnic părinții și de unde, susțin aceștia, vin banii. Vizita la locul de muncă al părinților nu însemna decât smotoceală din partea unor colegi de birou, care făceau pentru tine o pauză de la lucrul acela de la masă, pe care nu-l înțelegeai și nu prea îl puteai imita. În final, probabil primeai o foaie pe care să desenezi, și tu, la masă.

Fără să doresc să sune dramatic, cred că lipsa contactului cu lumea rurală poate fi un handicap în evoluția unui copil. Desigur, sunt mulți copii care au încă rude la țară, dar numărul lor nu crește, iar experiențele care li se permit, când vizitează aceste locuri, nu se depărteaza cu mult de smotoceala de la serviciu, fiindcă ei sunt ”copii de la oraș, nu știu, nu pot” și nici părinții lor nu vor să-i ”marcheze” cu lipsa de rafinament în care unii regretă că au crescut. Mereu ne dorim ce nu avem… de aici poate și fascinația mea personală vizavi de cultura sătească tradițională și de importanța pe care cred că o poate avea în educație, atât pentru armonioasa dezvoltare a unui copil din mediul urban, cât și pentru relaționarea mai strânsă, fără preconcepții, ale acestor două lumi de copii, atât de diferite, deși uneori nu sunt depărțite decât de câțiva kilometri.

În activitățile mele extrașcolare, tabere sau excursii, mi-am propus deseori să compensez aceste lipsuri vizitând unele locuri care să impresioneze prin peisaje naturale, dar și printr-un mod de viață complet diferit de cel cu care sunt obișnuiți copiii. Oamenii trăiesc și altfel, au trăit și altfel și pot trăi, și pe viitor, altfel decât se trăiește în marile orașe, de multe ori sub stres. Mi-am dorit ca cei mici să experimenteze și oboseala de la mersul pe jos dintr-un sat în altul, munca la fân sau cu lemnul, folosind diferite unelte manuale, de care unii doar auziseră. Mi-am dorit să înțeleagă cât de legat este omul de natură, mai ales cel care trăiește la țară și este dependent de vremea de afară. Mi-am dorit să relaționeze cu oamenii care ne-au găzduit, care ne-au hrănit, chiar dacă nu erau proaspăt ieșiți de sub duș și aveau mainile aspre și murdare de pământ. Din raționamente organizatorice, nu poți oferi copiilor toată paleta de experiențe de la țară în câteva zile, dar ei pot învăța mult și numai din conexiunea cu acești oameni și cu universul lor interior. După cum susține și John Hattie, unul din cele mai importante lucruri pentru a face învățarea eficientă este calitatea relației pe care o are învățatul cu învățătorul.