Excursiile & evenimentele noastre
EXCURSII ANTERIOARE 9 septembrie 2019
Manifest pentru învățământul românesc
Începe un nou an școlar, dar câte lucruri s-au îmbunătățit? Scrie-ne ce schimbări aștepți și vino cu cel mic în Piața Huet, în prima zi de școală.
Lasă-ne 3 opinii la linkul de mai jos.
Fie că le considerăm un gest frumos, fie că le considerăm cutume, anul acesta folosim florile din prima zi de școală pentru a transmite mesajul ”S.O.S. – Învățământul românesc”, în Piața Huet din Sibiu. Invităm cadrele didcatice care și-ar dori o schimbare în sistemul educațional, mai degrabă decât un braț de flori, să ne contacteze pentru a ne dona parte din flori.
Invităm orice persoană interesată de viitorul acestei țări să completeze formularul de mai sus, pentru a concepe un manifest constructiv legat de învățământul românesc. Așteptăm idei bune, nu frustrări.
Invităm copiii, alături de părinții lor, să ne ajute la confecționarea mesajului din flori, luni, 9.09., ora 17.
Vă așteptăm, anul acesta, să marcăm altfel prima zi de școală.
Echipa Școala Trimitoare
5-10 IULIE 2019
Viscri family experience
De când vacanța de vară bate la ușă, tot auzim întrebarea ”În ce excursii ne trimitem copiii, să avem și noi un pic de vacanță?” Mai ales noi, la Școala Trimitoare, cunoaștem cât de important este pentru un copil să plece câteva zile de acasă, să experimenteze lucruri noi, să își facă prieteni și să capete, independent, mai multă încredere în forțele proprii. În același timp, știm că și părinții au nevoie să se relaxeze un pic după încheierea anului școlar.Totuși, vă propunem o tabără unde să vă însoțiți copilul, în timpul puținelor zile de concediu. De ce?Avem motive foarte întemeiate care ne motivează și pe noi să pornim la acest drum și să nu ne limităm la taberele clasice.
EXCURSII ANTERIOARE
3 Jul–12 Aug 2019
excursie saschiz & rupea - doua cetati doua pozesti
Școala Trimitoare crede că generațiile viitoare vor folosi mai bine imensul potențial turistic al României și de aceea organizăm excursii în care nu doar trecem printr-un loc, ci îl experimentăm cu toate simțurile, sperând că cei mici îl vor îndrăgi toată viața. Participanții vor beneficia de informații generale despre fortificații și despre istoria lor, dar vor experimenta acele locuri și prin proprii lor pori, jucând jocuri originale și educative, adaptate în mod special pentru obiectivele vizitate.
9 Aug – 11 Aug 2019
Poetry Quest la Street Delivery Sibiu
Provocari “poetice” pentru copii. Nu demult, Street Delivery era locul unde ieșeam o dată pe an în oraș, ca să ne bucurăm de atmosferă și să mai aflăm ce mai e nou în lumea ONG-urilor. Acum suntem și noi în acea lume și v-am pregătit un program interesant pentru copii, adaptat la tema festivalului (”Poezia e în stradă”), prin care să ne cunoașteți mai bine. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală, şi susținută de partenerii noștri SmartBill Romania ♥
25-30 Aug 2019
cu cortul prin marginime
După modelul experienței din Apuseni, vă propunem excursii itinerante pentru copii, prin Mărginimea Sibiului, cu cortul. Ne vom deplasa pe jos pe crestele și potecile care leagă câteva sate ale Mărginimii, campând în fiecare seară în altă localitate.Acest format a avut foarte mult succes în trecut, copiii fiind foarte încântați că nu trebuie să stea zilnic la aceeași cazare și că toată tabără este o descoperire, la pas, a noilor destinații. Seară de seară micii drumeți (6-11 ani) își pun singuri cortul, în curtea îngrădită a unui localnic sau al unei pensiuni, după caz. Dușul și toaleta sunt, astfel, asigurate. Bagajele voluminoase le sunt transferate la locul de campare, ca ei să nu-și care decât strictul necesar pe traseu. Mesele calde de prânz vor fi asigurate la restaurante sau prin catering comandat. Micul dejun și cina se vor servi reci, pe post de picnic la ușa cortului.
17 MARTIE 2019
Copiii află despre schimbarea climatică
Astazi, vineri, 15.03.2019, are loc la nivel global un protest vizavi de lipsa de implicare politica eficienta impotriva schimbarilor climatice. Miscarea a luat amploare mai ales in tarile unde copiii afla despre acest fenomen in scoli si pot, astfel, sa se revolte fata de dezinteresul generatiei actuale de politicieni vizavi de viitorul lor, in contextul schimbarilor climatice influentate si de activitatea umana de pe planeta. In Romania se protesteaza azi… pentru folosirea masinilor, pe autostrazi. Desigur, aceasta diferenta vine si din lipsa reala a unei infrastructuri moderne, dar si din lipsa de educatie pe tema mediului inconjurator si a efectelor folosirii combustibilor fosili.Din ciclul, excursii, Școala Trimitoare a creat un eveniment educativ outdoor pe tema schimbarilor climatice, la care va invitam, in premiera, duminica, in Parcul Astra din Sibiu. Evenimentul va avea loc la orele 11, 13 si 16, va dura aproximativ o ora si va cuprinde jocuri outdoor care, la final, le vor revela copiilor cateva informatii de baza legate de schimbarile climatice. Activitatea este sustinuta de Paul Dărăşteanu, pedagog cu experienta de peste 7 ani in educatia prescolara si scolara, dar si in activitati outdoor. Participarea este gratuita, dar se face pe baza de inscriere prin mesaj privat catre pagina noastra, dupa principiul primul venit, primul servit, in limita a 20 de copii per eveniment. De aceasta data, jocurile vor fi adresate exclusiv copiilor cu varste cuprinse intre 5 si 10 ani, iar evenimentul de la ora 13 se va desfasura in limba germana. Multumim de intelegere.
Va asteptam cu drag.
24 FebRUARIE 2019
Dragobetele plimbă fetele
Fii Dragobetele pentru soția, iubita sau copilul tău și marchează sărbătoarea românească a iubirii cu o excursie inedită cu bicicleta! Ne dorim ca prin acest eveniment să aflăm mai multe despre Dragobete, să promovăm mersul pe bicicletă și fiabilitatea unui cargo bike. Vă așteptăm în Parcul Astra, duminică, 24 februarie, între orele 12-18, să aflăm ce știți despre Dragobete și să dați o tură cu bicicleta noastră faină.